Bongiorno!

Asteptam demult acest concediu dupa o vara foarte incarcata si la munca si acasa. Am plecat cu familia Axon si ne-am hotarat sa il luam cu noi doar pe Tudor in ideea ca Radu se va simti mult mai bine la Pitesti alaturi de bunici, iar noi vom putea savura mai mult cele 2 saptamani de vacanta. Planuiam de cativa ani sa vizitam Toscana, dar momentul definitoriu a fost la o bere cu vreo 2 luni inainte cand Axonii si-au manifestat si ei interesul de a se revizita Toscana. Pentru noi a fost perfect sa avem niste ghizi care sa ne indrume catre locuri dragute si mai putin comerciale asa ca am profitat de ocazie si am batut palma sa mergem impreuna: Nenciulestii + Axonii. Asa ca, pe nesimtite, veni ziua plecarii. Totul a decurs conform planului, iar acum scriu aceste prime randuri chiar din avion.


3 Septembrie - Luni - Casa din 1898

La sosire In Bologna, primul moment, sa zicem amuzant, a fost preluarea masinii: un Fiat Talento de 9 locuri. Ne doream o masina mare cu cel putin 7 locuri, dar nu ne asteptam chiar la asa ceva. Ba chiar am fost un pic ingrijorati de dimensiunile exterioare, in ideea in care urma sa mergem prin orasele cu stradute foarte inguste. La final concluzia este ca a avut mai multe avantaje decat dezavantaje. Dupa cateva ore bune, am ajuns la prima cazare in jurul orei 18:30: Podere Lucignano Secondo Agriturismo, un pic la nord de Pianella. Prima reactie a fost fucking wow!! Ne-am linistit un pic, am despachetat, am explorat casa si curtea. A doua reactie este un-fucking-believable. Casa este din 1898, dar restaurata prin 2004, iar curtea, privelistea, detaliile, atmosfera.. jeez. Totul e super tare!

Dupa ce ne-am desfacut bagajele, ne-am mai minunat un pic admirand zona si casa, iar apoi am pornit spre Siena. Acolo mi-am dat seama cu stupoare ca nu-mi mai gasesc portofelul. Cu gandul ca l-am uitat la cazare, ne-am petrecut seara relaxati, luand cina la singurul local care avea locuri libere si care ni s-a parut decent. Acasa, la intoarcere mi-am dat seama ca, intr-adevar, mi-am pierdut portofelul. Nici acum cand scriu, dupa intoarcerea in tara, nu-mi dau seama cand si unde l-am pierdut. Cel mai interesant este ca pentru prima data cand plecam intr-o vacanta i-am dat Izei sa-mi tina cartea de identitate, asa ca in portofel nu erau decat cardurile, permisul de conducere si badge-urile de la munca. Impactul pierderii portofelului a fost minim pentru ca am condus chiar si fara permis (riscand o amenda), iar pentru diverse plati am folosit, fie cardul Revolut al lui Alex, fie cardul Izei.


4 Septembrie - Marti - Gaiole in Chianti & Florence

Dimineata, am savurat prima cafea pe terasa admirand peisajul inconjurator.

Apoi, am luat micul dejun in Gaiole in Chianti, ca apoi sa vizitam Florenta, unde am stat cateva ore. Ne-am plimbat prin centru, am vazut Ponte Vecchio, unde era destul de aglomerat, am mancat o inghetata si am pornit spre casa. Ne-am incheiat ziua cu paste, cold cuts si sticle de vin. Am degustat si comparat toata seara Chianti Classico si Brunello di Montalcino, cel din urma fiind din 2011 si mai "catifelat", asa cum l-a numit Alex.


5 Septembrie - Miercuri - Monteriggioni & San Gimignano

A doua zi dimineata ne-am lungit destul de mult, am luat micul dejun pe terasa, ne-am filmat un pic si am ras copios. Apoi am pornit spre castelul din Monteriggioni. Cateva stradute, cateva magazine, foarte cochet, foarte dragut.

Urmatoarea destinatie a fost San Gimignano cu o scurta oprire in Poggibonsi unde nu am gasit nimic interesant de facut. In San Gimignano am mancat inghetata de la Gelateria Dondoli, care are premii pentru cea mai buna inghetata din lume cativa ani la rand. Am hranit porumbei, ba chiar Iza a prins unul, ne-am plimbat pe stradute si am facut multe poze. Apoi spre casa am condus si cu carnet pierdut si fara additional driver platit la masina si cu Tudor mergand pe unul din locurile din fata. Seara ne-am culcat devreme, dar nu inainte ca Iza sa-mi faca un masaj. Ce bine a fost! :)


6 Septembrie - Joi - Crama Le Fonti si bunicutele romance

Ne-am lungit din nou dimineata la mic dejun pe terasa si in jur de 12:00 am plecat spre Radda in Chianti, iar apoi spre Castellina in Chianti. Desi am stat putin, acesta din urma este o comuna cu doar cateva stradute, dar cu o priveliste si un farmec aparte. Apoi am plecat spre degustarea de la crama Le Fonti de langa Panzano. Vizita a inceput cu o prezentare din partea gazdei a vitei de vie, ne-a detaliat intreg procesul de la culesul strugurilor pana la imbutelierea vinului. Ultima partea a constat in degustarea a sase vinuri alaturi de cold cuts, la o masa foarte inspirat asezata intre butoaiele de vin. De mentionat este ca am ajuns la aceasta crama pentru ca Nadia si Alex bausera un vin Le Fonti in urma cu un an si le-a placut foarte mult.

Apoi, am mers in Volpaia, unde am mancat lasagna si tiramisu excelente la o terasa din centru care avea angajate la bucatarie doua bunicute romance.

Langa terasa unde am mancat era o alta terasa plina de flori unde era musai sa facem o poza.

La intoarcere spre casa am vazut o vulpe si un mistret, dar interesant este ca in masina chiar despre asta vorbeam cu 2 minute inainte: "Cum ar fi sa vedem acum un mistret?". La cazare, Alex s-a culcat la miezul noptii, iar eu am mai desfacut o sticla de vin, am baut pana la 2:30 si am stat pe terasa la telefon cu nasu care era la mare in Mamaia cu toata gasca. A fost una din acele nopti :)


7 Septembrie - Vineri - Cinque Terre

Am plecat devreme spre Cinque Terre cu oprire in La Spezia la sediul Kruk Italia unde Iza a vrut sa trecem sa isi salute colegii. Am mancat la cantina din cladire si apoi am plecat spre gara centrala de unde am luat bilete catre Cinque Terre. A fost aglomerat si un pic comercial, dar intr-adevar impresionant. Am vizitat 2 din cele 5 orasele: Vernazza si Manarola.

Si uite asa au trecut primele 5 zile si a trebuit sa parasim prima noastra minunata cazare.


8 Septembrie - Sambata - Cafeaua din San Gusme & Val d'Orcia

A doua zi am plecat la 9.30, cu o prima oprire intre doua dealuri pline de vita de vie, pe un drum cu un singur sens si delimitat de chiparosi.

Urmeaza San Gusme, unde Alex si-a dorit sa ne duca intr-un loc cu cafea buna. In oraselul extrem de mic si cochet, avand vreo 3 stradute in total, m-am simtit extraordinar. Locul perfect de baut o cafea dimineata.

Apoi am pornit spre zona Val d'Orcia unde era cazarea noastra pentru urmatoarele 5 nopti: Schivanoia 2 - o casa izolata intre Quirico d'Orcia si Bagno Vignoni. Pe drum am oprit de multe ori sa facem poze pentru ca s-a schimbat peisajul destul de mult. Am vrut sa mancam in Castelmuzio la un restaurant cu rating bun, dar din pacate nu aveau bucataria deschisa asa ca ne-am multumit sa bem o cafea si sa mergem mai departe spre Pienza, unde am ajuns in jurul orei 17:00. Din pacate niciun restaurant nu era deschis asa ca a trebuit sa ne multumim cu niste sandwich-uri, pizza si bineinteles gelato. Am gasit o pizza foarte buna acolo cu blat crocant si un pic uleios. In jurul orei 19:00 am ajuns la noua cazare, exact la golden hour, cand privelistea era de-a dreptul impresionanta. Casa in sine era mai rustica, toata din caramida si cu un mare loc de facut focul in bucatarie.

Impreuna cu Alex am baut o sticla si jumatate de vin, printre care si vestitul Bunello di Montalcino care, de data asta, nu ne-a impresionat. Tot cel din prima seara care a fost si mai ieftin ne-a ramas in minte. In jur de 12 noaptea ne-am dus la culcare pentru ca a doua zi am planuit cu Alex sa ne trezim la 6 pentru o tura foto.


9 Septembrie - Duminica - Fotografii, orasele si cina delicioasa

Asa cum am planuit ne-am trezit la 6 si am pornit cu Alex dupa locuri de fotografiat. Intr-adevar lumina era excelenta la acea ora, chiar inainte de rasarit, dar concluzia a fost ca totusi am plecat tarziu pentru ca la 6 ar trebui sa fim deja in punctele de interes. Cu toate astea am prins cateva cadre reusite.

Ne-am intors acasa in jurul orei 10, am mai stat un pic si am iesit doar cu Iza si Tudor la o cafea in San Quirico d'Orcia. La intoarcere am facut cu totii o poza de grup.

Apoi in jur de pranz plecat in Montalcino unde am prins un targ al mierii, ne-am plimbat, am cumparat Brunello di Montalcino, iar apoi am baut o cafea si am mancat paste la o terasa din centru. In drum spre cina noastra, am oprit in Castiglione d'Orcia, unde ne-am relaxat cu un pahar de vin. Foarte, foarte draguta aceasta mica cetate cu stradute inguste si aproape fara locuitori.

Am pornit apoi spre Castelmuzio sa luam cina la Casa Mustia unde aveam rezervare facuta cu cateva zile inainte. In acest extrem de mic orasel nu avem nici macar semnal la telefon. Am comandat friptura de porc mistret in sos rosu un pic picant, impreuna cu vinul casei. Excelent!

Am plecat de acolo in jur de 22:30, mult mai tarziu decat am estimat. Dar nu conta, ne simteam bine. Imediat cum am ajuns acasa ne-am bagat la somn pentru ca a doua zi, dis-de-dimineata, urma o noua tura foto.


10 Septembrie - Luni - Sesti, Sesti, Sesti!

De data asta ne-am trezit la 5:15 dimineata si ne-am dus la punctele de interes gasite cu o zi in urma pentru inca cateva cadre.

Dupa cateva cumparaturi la un supermarket Coop ne-am intors acasa unde am luat micul dejun cu toata lumea. Apoi am vizitat Montepulciano destul de rapid, in vreo ora jumatate, pentru ca trebuia sa ajungem la degustare la crama Sesti. Doamne, cum a fost!! Poate toata experienta Toscanei concentrata in 3 ore. Locul, peisajul, istoria, oamenii, vinul... toate au creat o experienta absolut extraordinara. Nu mai voiam sa plecam de acolo!

Pe scurt, povestea e ca Giuseppe Maria Sesti, un producator de teatru italian casatorit cu o englezoaica (ruda cu regina Angliei), a cumparat prin anii 70 un fost castel cu tot domeniul din imprejurimi ca sa se stabileasca cu familia acolo. Noptile petrecute fara vreo urma de lumina in imprejurimi l-au facut sa devina pasionat de astre. Prin urmare s-a dedicat astronomiei si mai tarziu vinului, pe care il facea doar pentru familie si prieteni. Datorita relatiilor si calitatii vinului, facut fara compromisuri, au ajuns sa fie printre cei mai apreciati producatori din Toscana, fara sa faca din asta un obiect in sine. Mama lui Giuseppe cand a vazut domeniul cumparat, care initial se afla intr-o stare deplorabila, s-a luat cu mainile de cap si a zis: "Nu am ce cauta in acest cuib de vipere, nu ma mai intorc niciodata aici!". Dupa jumatate de an in care Giuseppe a reamenajat locul, mama lui si-a dat seama ca au facut o alegere excelenta.

Dar, sa revenim la degustare si sa retinem castigatorul: Sesti Brunello di Montalcino 2013. Am luat impreuna cu Axonii o sticla pe care sa o desfacem in ultima seara petrecuta in Toscana - 2018. Si mentionez anul pentru ca vreau cu siguranta sa ma intorc in special la crama Sesti.

Am plecat de acolo mai mult beti decat treji, dar am ajuns cu bine in San Quirico d'Orcia, unde am impartit in trei o Bistecca Fiorentina de peste 1 Kg la un resturant din centru cu review-uri bune: Fonte alla Vena.


11 Septembrie - Marti - Cu barca pe mare

Am plecat de acasa in jurul orei 10 catre Monte Argentario, o insula micuta la 100 km distanta. Am coborat pe carari abrupte vreo jumatate de ora pana la plaja del Gesso, o plaja micuta, retrasa, intr-un golf cu apa similara cu Laguna Albastra din Malta.

Am stat cateva ore la balaceala dupa care am cautat sa mancam in portul Santo Stefano, unde din pacate toate restaurantele erau inchise pana seara, asa ca a trebuit sa ne multumim cu niste felii de pizza mediocra. Planul apoi era sa ne indreptam spre masina si sa ne intoarcem la cazare. Era ora 17:30 si, in drum spre parcare, mergand prin port am intrebat niste localnici din port despre inchirierea unei barci. Ne-au dat pe loc toate detaliile si foarte repede ne-am hotarat sa inchiriem 2 ore o barca pentru 75 Euro. A fost superb! Am fost in doua golfuri, inclusiv la plaja del Gosso, unde ajunsesem si dimineata. Tudor a fost foarte incantat, dar si curajos asa ca impreuna am facut sarituri in apa, am inotat pana la plaja, ne-am filmat, am ras si la intoarcere am asistat la apusul soarelui in mare.

Apoi, plini de energie pozitiva am pornit inapoi spre cazarea noastra.


12 Septembrie - Miercuri - Cortona & Bagno Vignoni

A doua zi dimineata, nefiind presati de vreun program strict, ne-am lungit destul de mult la mic dejun si la cafea. Apoi am plecat spre Cortona, care din review-uri parea de vizitat. Ajunsi acolo, am baut un doppio, ne-am plimbat pe stradute si am vizitat diverse magazine. Vizita s-a incheiat cu o bere la subsolul unui local foarte dragut amenajat. Urmatoatea oprire in drum spre casa a fost o baie in apa calcaroasa de la Bagno Vignoni. Tudor a fost un pic nemultumit pentru ca am stat putin, dar i-a trecut repede.

Restul serii a fost super relaxant pentru ca l-am petrecut in curte stand la un pahar de vin Brunello di Montalcino, crama Sesti alaturi de cold cuts. Exact asa cum ne propusesem!


13 Septembrie - Joi - Back to reality

Ziua plecarii! Tristete pe fata tututor ca s-a terminat vacanta, dar satisfactie pentru zilele minunate petrecute impreuna.

Aaa... si o ultima poza cu sticlele de vin baute in aceasta vacanta.


Toscana si locurile vizitate


Distanta totala parcursa cu masina: ~2140km.

Costuri: 13678 RON (~2946 EUR)

Zbor avion dus/intors: 1862 RON (~401 EUR)

Cazare booking.com cele 2 case - 10 nopti: 4141 RON (~892 EUR)

Inchiriat masina: 2296 RON (~494 EUR)

Mancare, motorina si altele: 5379 RON (~1159 EUR)